Vasile Naşcu (1816-1867) - învățător, primul director al Fondurilor grănicerești năsăudene.

Fiu de țărani din Feldru unde a făcut clasele școlii naționale, apoi a urmat la școala superioară normală din Năsăud. Îndeplinește serviciul militar timp de cinci ani și termină cursurile pedagogice. Este numit învățător în satul natal (1838-1850) și după doisprezece ani este trasferat la școala normală din Năsăud. S-a dedicat cu tot sufletul muncii educative, de luminare a poporului, legând cunoștințele teoretice de practica agricolă insuflând tinerilor dragostea de libertate, muncă și cinste, fiind un fervent susținător și luptător pentru apărarea drepturilor foștilor grăniceri.

Ivindu-se litigiul de hotar (1840-1842) între sașii din com. Iad (azi Livezile), care au mutat movilele (semnele de hotărnicie) spre malul Someșului și locuitorii Feldrului, Vasile Nașcu a întocmit un protest pe care l-a prezentat comandantului regimentului din Năsăud. în fruntea unei delegații de 17 țărani cerând să li se facă dreptate.

Timp de 27 de ani (1840-1842) destoinicul și perseverentul dascăl a mers la Viena de șase ori, la doi împărați (Ferdinand V. Francisc Iosif) 1842, 1848 împreună cu Florian Porcius și Gavrilă Pop: 1860, 1862, 1863, 1865. În toate demersurile în capitala imperiului, Vasile Nașcu a fost delegatul principal, arhiva vie a grănicerilor cum l-a caracterizat avocatul Ioachim Mureșan- singurul om care cunoștea în ansamblu și în detaliu toate chestiunile de drept ale celor 44 de comune grănicerești. I s-a dat o Plenipotență prevăzută cu 145 de subscrieri cu sigiliile tuturor comunelor, cu data de 3 dec. 1852, prin care era împuternicit ca reprezentant al acestora.

După 89 ani de regim militar, desfiintându-se regimentul de graniță, statul a anulat toate drepturile avute asupra munților, pășunilor precum și cele două fonduri bănești.

Pentru recuperarea averilor reprezentanții foștilor grăniceri au trebuit să lupte cu statul străin vreme de 40 de ani, până la 1890. Astfel afost construit un comitet al cărui suflet și stegar a fost Vasile Nașcu. La Viena delegația formată din căpitanii George Lica din Sângeorz, Ioan Purceilă din Bârgău, Ioachim Mureșan primul jurist român năsăuden și învățătorrul din Feldru care, ca odinioară Gheorhe Șincai purta cu sine o pereche de desagi plini cu acte doveditoare ale drepturilor românilor, a redactat o lungă petiție însoțită de 35 de anexe. Aceasta a fost prezentată împăratului, în audiența din 13 dec.1860, care le-a promis satisfacerea cererilor foștilor grăniceri, trimițând actele spre studiu organelor executive.

A început lupta cu birocrații, și după 5 săptămâni, trei dintre membrii delegației pierzându-și rabdarea au părăsit Viena rămânând numai Vasile Nașcu să se descurce singur. Timp de aproade un an nu s-a mișcat din capitala austriacă. Dacă ar fi plecat el s-ar fi pierdut totul pentru cele 40.000 de suflete ale ținutului năsăudean-bistrițean. A avut zeci de audiențe, pertractări și dispute cu ministrul președinte Rainer, cu ministrul finanțelor, cu miniștrii de stat. Trebuia să justifice fiecare detaliu, aspect, din drepturile grănicerilor, începând cu diploma regelui Matei Corvin din 1475, apoi secol de secol. A cerut ca cele 44 de comune să formeze un district român autonom cu conducători români și administrație în limba română.

A avut relații și a purtat discuții, consfătuiri cu deputații dietali români bucovineni: Alex. Petrino, frații Alecu George și Eudoxiu Hurmuzaki, cu bănățenii Andrei și Anton Mocioni și Vicențiu Babeș, cu ardelenii Ilie Măceleriu, George Barițiu, Axente Sever, Ioan Bran Lemeni.

Principalele realizări ale lui Vasile Nașcu, prin stăruitoare demersuri au fost:

a) De a convinge pe împărat să aprobe cererile foștilor grăniceri la 12 aug. 1861.

b) De a rămâne oameni liberi, intrucât niciodată n-au fost supuși magistratului Bistriței.

Bunurile mobile și imobile, hotare, munți, păduri, clădiri, fonduri bănești să rămână în proprietatea și folosința deplină a urmașilor grănicerilor.

Au fost puși în stăpânirea deplină a unui teritoriu montan moștenit de la străbuni de peste 200.000 ha. Din care cca. 150.000 ha păduri din ale căror venituri s-au construit școli românești, s-au plătit salariile învățătorilor și profesorilor români. S-a înființat Preparandia din Năsăud (1859-1869), Gimnaziul superior grăniceresc (1863) al patrulea liceu românesc din Transilvania la cae au învățat tineri din Banat, Făgăraș, Maramureș, Bucovina, Alba, Turda, Sălaj, Someș etc, fără deosebire de origine etnică, religie ori stare socială, iar din fondurile rămase după desființarea graniței milotare s-au plătit burse și ajutoare miilor de elevi, fiilor de țărani ca să poată urma școli de toate gradele, inclusiv la universitățile din Cluj, Viena, Budapesta

Este un fapt unic în istoria culturii românești ca locuitorii țărani din cele 44 comune grănicerești să formeze din liberă voință și inițiativă înainte cu peste 130 de ani, un colectiv inchegat, armonios, cu scopul ca din averea lor proprie să înființeze școli sub stăpânire străină pe care apoi să le susțină numai din munca lor.

Vasile Nașcu a făcut tot ce a fost posibil, timp de un an, pentru neamul său. A cercetat și a copiat documente din arhivele oficiale ale cancelariei vieneze privitoare la drepturile românilor năsăudeni, ppe care le-a depus la administrația fondurilor grănicerești din Năsăud.

La întoarcere (nov. 1861) a găsit ținutul natal în febra pregătirii pentru organizarea Districtului autonom cu administrație românească și funcționari români ieșiți din popor după o mie de ani de cârmuire cu slujbași și limbi străine. A ocupat funcția de director al Fondurilor Grănicerești, 16 ani la rând pe lângă cea de învățător, veghind la apărarea drepturilor de proprietate a grănicerilor, iar din fondul de mondur repartizează 4-5 mii de florini stipendii tinerilor de la studi universitare, liceale și profesionale. A trebuit să lupte cu poftele străinilor invidioși, ale unor colaboratori hrăpăreți care doreau să secere ce n-au semănat cum îi scria vicarului Rodnei, Grigore Moisil, ceea ce i-a măcinat sănătatea. Se stinge din viață la 2 octombrie 1867, în vârstă de 51 ani, fiind înhumat în cimitirul din Năsăud.

Dr. Nistor Șimon fost secretar la Fondurile Grănicerești a scris cartea- Vasile Nașcu, viața și faptele lui- (1911- 500 p.). S-au turnat în bronz două busturi realizate de sculptorul Corneliu Medrea: unul ridicat pe un piedestal la Feldru (oct.1947), iar al doilea, ridicat pe soclul din incinta fostei căzărmi a grănicerilor din Năsăud, azi muzeu (7 oct.1967).

Fără strădaniile și lupta lui Vasile Nașcu și a contemporanilor săi, s-ar fi creat un gol în angrenajul spiritualității românești, n-ar fi existat nici școlile năsăudene, nici George Coșbuc și nici Liviu Rebreanu, nici un țăran de aici n-ar fi putut să-și dea copiii la școli străine.